Toate definitiile
BUBĂ-NEÁGRĂ s. v. antrax, cărbune, dalac, pustulă malignă.
BUBA-ÍNIMII s. v. piperul-lupului, popilnic.
BUBA-MÂNZULUI s. v. gurmă.
BÚBĂ, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflăturilor cu caracter purulent ale țesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă = a menaja pe cineva. (Fam.) S-a spart buba = s-a dat totul pe față; s-a dezvăluit totul. ◊ Compuse: (pop.) bubă-neagră = dalac; bube-dulci = bubulițe dese, de natură infecțioasă, care apar în special la copii, în jurul gurii, pe cap etc.: buba-mânzului = gurmă. ♦ Rană. 2. Fig. (Fam.) Punct slab, parte delicată, dificilă a unei probleme. ♦ Defect, defecțiune (a unui sistem tehnic). – Cf. ucr. buba.
BÚBĂ s. (MED.) 1. v. rană. 2. bube dulci v. impetigo.
BÚBĂ s. v. antrax, cărbune, dalac, pelagră, pustulă malignă, variolă, vărsat.
búbă (búbe), s. f. – Umflătură, abces, buboi. Creație expresivă, cf. lat. *buba, de unde fr. bube, sp. bu(b)a, port. bouba și pe de altă parte, gr. βουβών (Diez, Gramm., I, 91), de unde gr. μπούμπα „larvă”, alb. bubë (Cihac, II, 640); cf. și bg., sb. buba „vierme de mătase”, rut. buba „umflătură”. Nu pare posibilă der. directă din lat., propusă de Koerting 1609, cf. Densusianu, Hlr., 365; nu este sigură nici der. din sl. propusă de DAR, datorită diferențelor semantice. Este mai probabil să fie vorba de creații spontane, care coincid în multe limbi în același timp, cf. fr. bobo. Der. abubă, s. f. (dalac, bubă-neagră); buba, vb. (a avea abcese; a se molipsi de vărsat); bubat, adj. (plin de bube, care are dalac; infectat); bubat, s. n. (vărsat); bubiță, s. f. (zgaibă; boală a cartofului); buboi, s. n. (furuncul); buboios, adj. (plin de bubă); buboșa (var. boboșa), vb. (a se umfla), pe care DAR îl leagă în mod eronat de boboș; buburos, adj. (bubos); buburoșa, vb. (a se scofîlci); bubuliță, s. f. (zgaibă, coș); buburuz (var. buburuză, buburez, buburuță), s. n. (cocoloș, bulgăre, grunz, orice masă rotundă mică; gărgăriță, Coccinella septempunctata), probabil derivat pe baza suf. -ză, cum sînt coacăză, pupăză (Densusianu, Bausteine, 478, îl consideră der. de la bumb); buburuzos, adj. (granulos); bobîlcă, s. f. (amigdalită), contaminare a lui bubă cu gîlcă; bubușlie, s. f. (boabă). După Candrea, Elementele, 407, sb. bubulijca, bubolica provine din rom. bubuliță. Întrucît rezultatele spontane coincid adesea, buburuză prezintă o analogie cu sp. burujo, sard. boborrissina „furnică” (Wagner 300).
BURUIANĂ-DE-BÚBĂ s. v. salvie.
NĂSTURAŞ-DE-BÚBE s. v. sipică.
BURUIANĂDEÁBUBĂ s. v. gogoaşă, păpălău.
FRUNZĂDEBUBĂREÁ s. v. buberic.
BUBĂ REÁ s. v. antrax, cărbune, dalac, pustulă malignă.
IARBA BÚBEI s. v. gogoaşă, păpălău, pătlagină.
BURUIANĂDEBUBĂREÁ s. v. spanac-por-cesc.
BURUIANĂDEBUBĂNEÁGRĂ s. v. părul-fetei.
BÚBE s. pl. v. scarlatină.
BÚBĂ, bube, s. f. 1. Nume dat umflăturilor cu caracter purulent ale țesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă = a menaja pe cineva. S-a spart buba = s-a dat totul pe față, s-a dezvăluit totul. ◊ Compuse: (pop.) bubă-neagră = dalac; bube-dulci = bubulițe dese, de natură infecțioasă, care se ivesc în special la copii, în jurul gurii, pe cap etc. ♦ Rană. 2. Fig. Punct slab, parte delicată a unei probleme; dificultate. ◊ Expr. Îi știu eu buba = știu eu ce necaz sau ce punct slab are. – Comp. ucr. buba.
búbă f., pl. e (lat. pop. *buba, de unde și fr. bube, bubă, d. vgr. bubón, bolfă, înrudit cu ngr. búba, căpcăun, alb. bubă, sîrb. bg. búba, gîndac de matasă, insect, căpcăun, rut. búba, rană, durere, búblyk, biscot, precum și cu rom. bulbuc. Cp. și cu bumbac). Pustulă, erupțiune purulentă pe pele. Fig. Durere, boală: ura pe cel harnic e buba leneșuluĭ. Buba cea rea, sugel. Bube dulcĭ, eczemă, bube care le ĭese copiilor maĭ ales pe la gură și pe care poporu le tratează cu drojdie de cafea. Vest. A bubă (adică „acea bubă”, scris greșit ábubă, că gen. e „ăleĭ bube”, adică „celeĭ bube”), abces alveolar.
búbă s. f., g.-d. art. búbei; pl. búbe
búbă-neágră (dalac) (-nea-gră) s. f., g.-d. art. búbei-négre; pl. búbe-négre