Toate definitiile

BUCĂȚÍCĂ, bucățele, s. f. Diminutiv al lui bucată; bucățea. ◊ Expr. Bucățică ruptă (sau tăiată) sau ruptă bucățică, se spune despre o persoană care seamănă perfect cu unul din membrii familiei sale. ♦ Ceea ce servește (în cantitate mică) de mâncare. ◊ Expr. A-și da (sau a-și lua) bucățica de la gură = a da din puținul său, a fi foarte darnic sau altruist. A-i lua (cuiva) bucățica din (sau de la) gură = a lipsi (pe cineva) până și de strictul necesar traiului. – Bucată + suf. -ică.

BUCĂŢÍCĂ s. 1. fărâmă, pic, (reg.) bucăcioară, bucăţea, zdreală, (prin Transilv.) mangotă, mangură, (Olt.) scramură, (Olt. şi sudul Transilv.) smicăraie, (Ban.) smicurătură. (O ~ de pâine.) 2. v. sfărâmătură.

BUCĂȚÍCĂ, bucățele, s. f. Diminutiv al lui bucată. ◊ Expr. A face (sau a tăia, a rupe în) bucățele (-bucățele) = a fărâmița, a mărunți. Bucățică ruptă (sau tăiată) sau ruptă bucățică = exact, la fel; leit. ♦ Lucru de mâncare. ◊ Expr. A-și da (sau a-și lua) bucățica de la gură = a da din puținul său, a fi darnic. A-i lua (cuiva) bucățica din (sau de la) gură = a lipsi (pe cineva) chiar și de strictul necesar.

bucățícă f., pl. ele (dim. d. bucată). Bucată mică. Fig. Iron. Bună bucățică, bun tacîm, bună pramatie: acest băĭat e o bună bucățică. Bucățică ruptă, leit, aidoma: acest băĭat e bucățică ruptă tată-su. Pl. Lucrurĭ bune (de mîncare). – În nord și bî-.

!bucățícă s. f., g.-d. art. bucățélei; pl. bucățéle, art. bucățélele