Toate definitiile

BUM interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o detunătură de armă, de o lovitură înfundată sau de o cădere. – Onomatopee.

BUM¹ s.n. (Mar.) Ghiu. [< engl. boom].

BUM² s.n. v. boom.

BUM interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o detunătură de armă, de o lovitură înfundată sau de o cădere. – Onomatopee.

bum, interj. care arată bubuitu (tunetu).

bum, interj. care arată sunetu tobeĭ (al bubuiturilor).

bum interj.