Toate definitiile

BUNÍCĂ, bunici, s. f. 1. Mama tatălui sau a mamei; mamaie, mamă-mare, buniță, bună (VIII), bâtă, iacă. 2. ◊ Expr. (Pe) când era bunica fată (mare) = demult. 2. (Reg.) Termen cu care se adresează cineva unei femei bătrâne. – Bună + suf. -ică.

BUNÍCĂ s. mamă-mare, (pop.) bună, (înv. şi reg.) mătuşă, moaşă, (reg.) bâtă, maică, mamancă, mamă bătrână, mamă bună, (prin Transilv.) babă, (prin vestul Transilv.) bobă, (Mold.) iacă, (în limbajul copiilor) mamaie.

BUNÍCĂ, bunici, s. f. 1. Mama tatălui sau a mamei. ◊ Expr. (Pe) când era bunica fată = demult. 2. Termen cu care se adresează cineva unei femei bătrâne. – Din bun² + suf. -ică.

!bunícă s. f., g.-d. art. bunícii; pl. buníci

*bunícă-mea (-ta, -sa) (fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. bunícă-mii (-tii, -sii)