Toate definitiile

BUTURÚGĂ, buturugi, s. f. Bucată noduroasă sau scorburoasă dintr-un trunchi de copac; butuc, butură. ♦ Bucată groasă de lemn de foc; buștean. – Cf. butură și tumurug.

BUTURÚGĂ s. buştean, butuc, ciot, (pop.) bucium, teşitură, (reg.) boancă, buştihan, butură, ciomp, ciuteică, gros, (prin Ban. şi Transilv.) bălvan, (Mold.) ciotcă, (Olt.) ciumpan, (prin Mold.) lostopană, (Olt. şi Ban.) turugă, tutuc. (Pune o ~ pe foc.)

BUTURÚGĂ, buturugi, s. f. Bucată noduroasă sau scorburoasă dintr-un trunchi de copac având rădăcinile înfipte încă în pământ sau smulsă cu rădăcini cu tot; bucată groasă de lemn de foc. Buturuga mică răstoarnă carul mare (= un lucru neînsemnat poate avea uneori o importanță deosebită). – Din butură + suf. -ugă.

buturúgă f., pl. ĭ (d. butură. V. butuc). Frîntură de rădăcină saŭ de trunchĭ, cĭoată: buruga mică răstoarnă caru mare (Prov.).

buturúgă s. f., g.-d. art. buturúgii; pl. buturúgi