Toate definitiile

BĂLĂRÍE, bălării, s. f. 1. Buruiană care crește pe locuri necultivate. 2. Loc năpădit de buruieni. – Et. nec.

BĂLĂRÍE s. 1. v. buruiană. 2. ogor, pârloagă. (Locul plin de buruieni se numeşte ~.)

bălăríe (bălăríi), s. f. – Buruiană, hățiș. Sl. bylŭ, bylije „plantă”, bylinarica „buruiană” (Cihac, II, 7; DAR), cu suf. -rie, ca ierbărie ‹ iarbă, crăcărie ‹ cracă, etc. Cf. bîlie.

BĂLĂRÍE, bălării, s. f. 1. Buruiană (înaltă și stufoasă) care crește pe locuri necultivate. 2. Loc năpădit de buruieni. – Comp. v. sl. byli.

bălăríe f. (d. bîlie și suf. -ărie, ca în stufărie). Munt. Dudăŭ, loc acoperit de buruienĭ multe și marĭ: miros de bălărie, copiiĭ s’au ascuns pin bălăriĭ.

bălăríe s. f., art. bălăría, g.-d. art. bălăríei; pl. bălăríi, art. bălăríile