Toate definitiile

BĂLȚĂTÚRĂ, bălțături, s. f. Pată de culoare deschisă la animalele bălțate. ♦ Obiect colorat țipător, cu culori multe și neasortate, încărcat. – Bălțat + suf. -ură.

BĂLŢĂTÚRĂ s. împestriţătură, pestriţătură, tărcătură.

BĂLŢĂTÚRĂ s. v. voronic.

BĂLȚĂTÚRĂ, bălțături, s. f. Obiect colorat fără gust, cu culori multe și neasortate, încărcat. ♦ Pată de culoare deschisă la animalele bălțate. – Din bălțat + suf. -ură.

bălțătúră f. pl. ĭ. Lucru bălțat: hainele luĭ îs o bălțătură.

bălțătúră (pop.) s. f., g.-d. art. bălțătúrii; pl. bălțătúri