Toate definitiile

BĂNUÍT, -Ă, bănuiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este presupus vinovat; suspect. ♦ (Substantivat) Persoană presupusă a fi săvârșit o infracțiune, fără a exista însă dovezi îndestulătoare pentru a putea fi pusă sub învinuire. 2. (Reg.) Supărat, mâhnit. – V. bănui.

BĂNUÍT adj. 1. închipuit, presupus, (franţuzism) prezumat, (înv.) prezumt. (Vinovaţii ~ţi.) 2. v. suspectat

Bănuit ≠ nebănuit

BĂNUÍT, -Ă, bănuiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Asupra căruia se îndreaptă bănuieli; suspectat. 2. (Reg.) Supărat, mâhnit. Nu fi, bade, bănuit, Ți-a fost plugul hârbuit (ȘEZ.). – V. bănui.