Toate definitiile

BĂNĂNĂÍ, bănănăiesc (bănắnăi), vb. IV. Intranz. A se bălăbăni. – Formație onomatopeică.

BĂNĂNĂÍ vb. v. bălăbăni, clătina, legăna.

BĂNĂNĂÍ, bănănăiesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și într-alta; a se clătina; a se bălăbăni. [Prez. ind. și: bănắnăi] – Onomatopee.

bălălăĭésc (est) și bănănăĭésc (vest) v. intr. (var. din bădădăiesc. V. dănănăĭesc, pălălăĭesc). Fam. Mă clatin fiind atîrnat orĭ slăbit de beție, de boală ș.a.: niște cĭobote bălălăĭaŭ în vînt la ușa ciobotăriĭ, lunganuluĭ îi bălăbăĭaŭ mînile cînd mergea, bețivu bălălăĭa în mers.

bănănăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bănănăiésc, imperf. 3 sg. bănănăiá; conj. prez. 3 să bănănăiáscă

BĂNĂNĂÍ, bănănăiesc (bănắnăi), vb. IV. Intranz. A se bălăbăni. – Formație onomatopeică.

BĂNĂNĂÍ vb. v. bălăbăni, clătina, legăna.

BĂNĂNĂÍ, bănănăiesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și într-alta; a se clătina; a se bălăbăni. [Prez. ind. și: bănắnăi] – Onomatopee.

bănănăĭésc V. bălălăĭesc.