Toate definitiile
BĂTRẤN, -Ă, bătrâni, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1 Care trăiește de mulți ani, care este înaintat în vârstă. ◊ Fată bătrână = fată rămasă nemăritată după vremea măritișului. ♦ (Despre fața sau înfățișarea cuiva) Care și-a pierdut frăgezimea, care trădează bătrânețe. 2. Care există de mult timp, de demult. II. S. m. și f. 1. Persoană în vârstă înaintată. ◊ Loc. adj. și adv. Din bătrâni = din vremea veche, din moși-strămoși. 2. (Fam., la m. sg.) Tată; (la f. sg.) mamă; (la m. pl.) părinți. – Lat. betranus (= veteranus).
BĂTRÂN s., adj. 1. s. moş, moşneag, (pop.) unchiaş, (reg. şi peior.) ghiuj, (reg.) bât, (Transilv. şi Maram.) vâj. (Un ~ cu plete albe.) 2. adj. trecut, vârstnic, (înv. şi reg.) vechi. (Un om ~.) 3. adj. străvechi, vechi, (fig.) cărunt. (Prin codrii cei ~.)
BĂTRÂN s. v. moş.
Bătrân ≠ june, tânăr, nou
bătrîn (bătrînă), adj. – 1. Înaintat în vîrstă. – 2. Vechi, de demult. – 3. (S.) Om în vîrstă. – 4. (S. m. pl.) Strămoși. – 5. (Înv.) Proprietate, teren moștenit de la un strămoș comun. – 6. În Munt. și Mold., bunic. – 7. (Fam.) Tată, tătic. – 8. (Arg.) Bilet de o mie de lei. – Mr. bitărnu, megl. bitǫra, istr. betăr. Lat. vĕtĕrānus (Densusianu, Hlr., 195; Pușcariu 195; REW 9287; Candrea-Dens. 151; DAR); cf., cu același sens ca in rom., vegl. vetrun, friul. vedran, v. triest. vedrano, v. ven. vetrano. În plus, acest sens este propriu lat. și anterior folosirii militare. Forma sincopată vetranus este atestată în lat. Der. bătrîior, adj. (bătrînel); bătrînesc, adj. (propriu bătrînilor; tradițional); bătrînește, adv. (ca bătrînii); bătrînet, s. n. (mulțime de bătrîni); bătrînețe, s. f. (vîrstă înaintată); bătrînicios, adj. (cu aspect de bătrîn); bătrînie, s. f. (înv., tradiție); bătrînime, s. f. (mulțime de bătrîni); bătrîniș, s. n. (plantă erbacee, Erigon Canadensis); bătrîni, vb. rar (a îmbătrîni); îmbătrîni, vb. (a deveni bătrîn).
BĂTRÂNĂ s. v. babă.
MAMĂ BĂTRÂNĂ s. v. bunică, mamă-mare.
MICHIDUŢĂ CEL BĂTRÂN s. v. lucifer, satana, scaraoţchi, tartor.
TATĂ BĂTRÂN s. v. unchi.
BĂTRÂNI s. pl. PĂRINŢI.
BĂTRÂNA s. art. v. mamă.
BĂTRÂNUL s. art. v. părinte, tată.
BĂTRẤN, -Ă, bătrâni, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1 Înaintat în vârstă, care trăiește de mulți ani. ♦ (Despre fața sau înfățișarea cuiva) Care și-a pierdut frăgezimea, care trădează bătrânețea. 2. De demult, vechi. Bătrânul București. II. S. m. și f. 1. Persoană în vârstă înaintată; (la m.) moș, moșneag; (la f.) babă. ◊ Loc. adj. și adv. Din bătrâni = din vremea veche, din moși-strămoși. 2. (Fam., la sg. m.) Tată; (la sg. f.) mamă; (la pl. m.) părinți. – Lat. betranus (= veteranus).
bătrî́n, -ă adj. (lat. veteranus, pop. vetranus și betranus, vechĭ, bătrîn, d. vetus, véteris, vechĭ. V. vechĭ, veteran). Care trăiește de mult timp: om, cal, copac bătrîn. Cal bătrîn (iron.), om bătrîn: acuma-s cal bătrîn! Porc bătrîn (Iron.), bătrîn nerușinat. Pește bătrîn (Suc.), pește sărat. Subst. Persoană bătrînă. Pămînt moștenit din bătrînĭ (Mold.). Din bătrînĭ, pe cît se ține minte, din tradițiune. V. moș, babă, getbeget.
bătrấn (bă-trân) adj. m., s. m., pl. bătrấni; adj. f., s. f. bătrấnă, pl. bătrấne