Toate definitiile

CĂPIÁ, căpiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre ovine și bovine) A se îmbolnăvi de cenuroză. 2. Fig. (Fam.) A se scrânti, a se țicni, a înnebuni. [Pr.: -pi-a] – Din capiu.

CĂPIÁ vb. v. aliena, înnebuni, sminti, ţicni.

CĂPIÁ, căpiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre ovine și bovine) A se îmbolnăvi de capie. 2. Fig. (Fam.) A se scrânti, a se țicni, a înnebuni. – Din capiu.

căpiéz v. intr. (d. capie). Mă îmbolnăvesc de capie. Fig. Iron. Înebunesc, turbez: aĭ căpiat, măĭ? V. tr. Lasă-mă în pace, că m´aĭ căpiat. – În est căpchiez.

căpiá (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 căpiáză, 1 pl. căpiém (-pi-em); conj. prez. 3 să căpiéze; ger. căpiínd (-pi-ind)

CÁPIA s. m. invar. Ardei (roșu) lung. ◊ (Adjectival) Ardei capia. – Din bg. kapis.

cápia (soi de ardei) (-pi-a) s. m., pl. cápia