Toate definitiile

CARÉNȚĂ, carențe, s. f. Lipsă, deficiență; neglijență. – Din fr. carence, lat. carentia.

CARÉNŢĂ s. v. cusur, defect, deficienţă, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.

CARÉNȚĂ s.f. Lipsă; neglijență; deficiență. ◊ Timp de carență = condiție a contractelor de asigurare pe viață, potrivit căreia asiguratul nu beneficiază de nici o despăgubire în caz că moare într-un anumit timp de la contractare. [Cf. it. carenza, fr. carence].

CARÉNȚĂ s. f. lipsă, insuficiență; deficiență. (< fr. carence, lat. carentia)

CARÉNȚĂ, carențe, s. f. (Rar) Lipsă, deficiență. – Fr. carence (lat. lit. carentia).

*carénță f., pl. e (mlat. carentia, d. carens, care e lipsit de ceva). Puținătate, sărăcie: carența unuĭ ajutor dat cuĭva. V. indigență, deficiență.

carénță s. f., g.-d. art. carénței; pl. carénțe

CARENȚÁ vb. tr. a priva de unii factori indispensabili nutriției organismului. (< fr. carencer)