Toate definitiile

CATASTRÓFĂ, catastrofe, s. f. Eveniment tragic de mari proporții, cu urmări dezastruoase; dezastru, nenorocire, calamitate; tragedie. – Din fr. catastrophe, lat. catastropha.

CATASTRÓFĂ s. v. dezastru.

CATASTRÓFĂ s.f. 1. Nenorocire mare, dezastru, calamitate; tragedie. 2. Momentul rezolvării conflictului unei tragedii clasice; deznodământ. [< fr. catastrophe, cf. gr. katastrophe – revărsare, întoarcere].

CATASTRÓFĂ s. f. 1. momentul rezolvării conflictului unei tragedii clasice grecești; deznodământ. 2. eveniment tragic, nenorocire mare, dezastru, calamitate. (< fr. catastrophe, lat. catastropha, gr. katastrophe)

CATASTRÓFĂ, catastrofe, s. f. Eveniment tragic de mari proporții, cu urmări dezastruoase; dezastru. – Fr. catastrophe (lat. lit. catastropha).

*catastrófă f., pl. e (vgr. katastrophé. V. strofă). Mare răsturnare de lucrurĭ, nenorocire imensă, ruină, crah. V. cataclizm.

catastrófă s. f., g.-d. art. catastrófei; pl. catastrófe

CATASTROFÁ v. I. tr. (Franțuzism) A consterna, a descuraja. ♦ A produce asupra cuiva o catastrofă. [< fr. catastropher].

CATASTROFÁ vb. tr. a consterna, a descuraja. ◊ a produce cuiva o catastrofă. (< fr. catastropher)