Toate definitiile

CATEGÓRIC, -Ă, categorici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Fără condiții sau alternative; precis, hotărât; necondiționat. ♦ Clar, limpede. ◊ Judecată categorică = judecată care afirmă sau neagă o relație sigură, necondiționată, între un obiect și o însușire a sa. – Din fr. catégorique, lat. categoricus.

CATEGÓRIC adj., adv. 1. adj. decis, expres, ferm, formal, hotărât, neezitant, neoscilant, net, tranşant, (înv.) rezolut. (Un refuz ~.) 2. adv. decis, ferm, hotărât, net, tranşant, (reg.) regulat, (fam.) ritos. (L-a refuzat ~.) 3. adj. v. răspicat. 4. adj. v. indiscutabil. 5. adj. v. evident. 6. adj. cert, evident, incontestabil, indiscutabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, vădit, (livr.) indubitabil, peremptoriu. (Boxerul a manifestat o superioritate ~.) 7. adj. v. sigur.

Categoric ≠ necategoric

CATEGÓRIC, -Ă adj. (adesea adv.) Precis, hotărât; necondiționat. ♦ (Log.; despre judecăți) În care legătura dintre subiect și predicat este necondiționată și sigură. [Cf. fr. catégorique, lat. categoricus].

CATEGÓRIC, -Ă adj. (și adv.) precis, hotărât; necondiționat. ◊ (log.; despre judecăți) în care legătura dintre subiect și predicat este necondiționată și sigură. (< fr. catégorique)

CATEGÓRIC, -Ă, categorici, -e, adj. (Adesea adverbial) Fără condiții sau alternative, precis, hotărât; necondiționat. ◊ Judecată categorică = judecată care afirmă sau neagă o relație sigură, necondiționată, între un obiect și o însușire a sa. – Fr. catégorique (lat. lit. categoricus).

*categóric, -ă adj. (vgr. kategorikós). Clar, precis: răspuns categoric. Imperativ categoric, în doctrina luĭ Kant, regulă de acțiune care se impune voințeĭ ca o comandă universală și absolută. Adv. În mod categoric.

categóric adj. m., pl. categórici; f. categórică, pl. categórice