Toate definitiile

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).

CEÁRTĂ s. 1. v. neînţelegere. 2. discuţie, vorbă, zarvă, (pop.) gâlceavă, sfadă. (Multă ~ s-a făcut între ei pentru mine.) 3. admonestare, admonestaţie, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observaţie, reproş (pop. şi fam.) beşteleală, muştruluială, ocară, (înv. şi reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) şmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învăţătură, preobrăzitură, probozire, râpşte, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care a primit-o l-a potolit.)

CEÁRTĂ s. v. animozitate, discordie, duşmănie, învrăjbire, ostilitate, pedeapsă, pornire, sancţiune, ură, vrajbă, vrăjmăşie, zâzanie.

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. ◊ Expr. A căuta ceartă cu lumânarea = a provoca ceartă cu orice preț. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. Să-i dau un pahar de vin, De certuri Să ne-mpăcăm (TEODORESCU). – Postverbal al lui certa.

ceártă f., pl. certe (d. a te certa). Discusiune [!] pe ton supărat, sfadă, gîlceavă.

ceártă s. f., g.-d. art. cértei; pl. cérturi