Toate definitiile

CERENȚÉL, cerenței, s. m. (Bot.) Călțunul-doamnei. – Cf. lat. cerinthe „argințică”.

CERENŢÉL s. 1. v. călţunul-doamnei. 2. v. ar-ginţică.

CERENŢÉL s. v. călţunul-doamnei.

cerențél (cerențéi), s. m. – Plantă cariofilacee (Geum urbanum). Numele se dă și altor plante și flori (Geum rivale; Dryas octopetale). – Var. cerițică. Lat. cerinthe, cu suf. dim. -el (Densusianu, Rom., XXXIII, 73: Pușcariu 345; REW 1831; DAR). Pentru var., cf. Pascu, Beiträge, 26, care o explică prin intermediul unei schimbări de suf. Totuși, Tiktin presupune că cerițică este un der. de la ceară (cf. fr. fleur de cire), și că de la ea provine var. cerențel.

CERENȚÉL s. m. (Bot.) Călțunul-doamnei. – Lat. cerinthe + suf. -el.

cerențél m., pl. eĭ. O plantă erbacee rozacee cu florĭ galbene auriĭ care crește pin [!] locurĭ umbroase (geum urbanum); altă plantă rozacee care crește pe stîncĭ văroase la marĭ înălțimĭ și în regiunile polare, face florĭ marĭ albe și se numește și argințică (dryas octopétala).

cerențél s. m., pl. cerențéi, art. cerențéii