Toate definitiile
CHEPÉNG, chepenguri, s. n. 1. Ușă sau capac orizontal sau ușor înclinat, cu care se închide intrarea într-o pivniță, într-o magazie de navă etc. 2. (Rar) Oblon la o fereastră, la un galantar sau la o ușă de prăvălie, care se poate ridica și lăsa vertical. – Din tc. kepenk.
CHEPÉNG s. trapă. (~ la o pivniţă.)
CHEPÉNG s. v. oblon.
chepéng (chepénguri), s. n. – 1. Ușă cu care se închide intrarea în pivniță. – 2. Oblon. – Mr. chepenge, megl. chipeng. Tc. kepenk (Șeineanu, II, 106; Lokotsch 1159; Ronzevalle 145); cf. ngr. ϰεπέγϰι, alb. kjepenkj (Meyer 223), bg. kepenk.
CHEPÉNG, chepenguri, s. n. 1. Ușă de pivniță așezată orizontal la nivelul pământului. ♦ Capac așezat la intrarea în magazia unei nave. 2. (Rar) Oblon la o fereastră, la un galantar sau la o ușă de prăvălie, care se poate ridica și lăsa vertical. – Tc. kepenk.
chepéng, chi- și chĭo- n., pl. urĭ și e (turc. kepenk, pop. -ng, capange, chepeng; ngr. kepéngi, bg. kepenk. V. capac. Sud. Oblon, ușă orĭ capac orizontal orĭ aplecat (ca la unele pivnițe, la magaziile corăbiilor ș. a.): deschid chepengurile vaporuluĭ (ChN. 1, 114). Un chepeng, vertical saŭ ca obloanele care se ridică și se învălătucesc deasupra ușiĭ orĭ ferestreĭ: obloane care se trăgeaŭ în chepeng. V. ghilotină.