Toate definitiile

CHIHLIMBÁR, chihlimbare, s. n. Rășină fosilă divers colorată (mai ales în nuanțe de galben), provenită din mai multe specii de pini și întrebuințată la fabricarea unor obiecte de podoabă; ambră. [Var.: chihlibár, chilimbár s. n.] – Din tc. kehlibar.

CHIHLIMBÁR s. 1. ambră galbenă, (astăzi rar) succin. (Din ~ se fac obiecte de podoabă.) 2. chihlimbar cenuşiu v. ambră.

CHIHLIMBÁR, chihlimbare, s. n. Produs organic fosil, divers colorat, mai ales galben, întrebuințat la fabricarea unor obiecte de artă și la prepararea lacurilor fine. [Var.: chihlibár, chilimbár s. n.] – Tc. kehlibar.

chihlimbár n., pl. urĭ (ngr. kehlimbári, kehlibári, d. turc. kehribar, pop. kehlibar, d. pers. kiah-rübe, pop. keh-rüba, adică „paĭe atrage”; ar. kahrabe, de unde it. carábe, sp. cárabe, fr. carabé). Un fel de rășină aromatică solidificată fósilă translúcidă saŭ aproape transparentă de coloare [!] care variază de la un galben deschis pînă la cărămiziŭ și cafeniŭ. Vin ca chihlimbaru, vin galben închis. Chihlimbar cenușiŭ, o concrețiune intestinală a cașaloților, cenușie, tenace și flexibilă, cu miros de mosc. – Și chihlibar și chilimbar, ca neol. ambră și succin. – Chihlimbaru galben, numit vgr. élektron (V. electru) a dat numele luĭ electricitățiĭ, fiind-că, frecînd o bucată de chihlimbar lustruită, Talete din Milet, în sec. 7 în ainte [!] de Hristos, a constatat că atrage corpurile ușoare. Din el se fac țigarete. V. celuloid.

chihlimbár (chi-hlim-) s. n., (bucăți, obiecte) pl. chihlimbáre