Toate definitiile
CHÍLĂ1, chile, s. f. Veche măsură de capacitate pentru cereale, egală cu circa 680 de litri în Țara Românească și cu circa 430 de litri în Moldova. – Din tc. kile.
CHÍLĂ2, chile, s. f. Element principal de rezistență al osaturii unei nave, așezat pe axa longitudinală a fundului navei. – Din fr. quille.
CHÍLĂ3 s. f. v. chil2.
CHÍLĂ s. v. hernie.
chílă, chíle, s.f. (înv.) 1. veche măsură de capacitate pentru cereale, egală cu circa 680 de litri în Țara Românească și cu circa 430 de litri în Moldova. 2. impozit care se plătea cu un anumit număr de chile de cereale. 3. hernie, surpătură, vătămătură. 4. om de nimic, amărât, prăpădit, sărman.
CHÍLĂ s.f. Piesă din axa longitudinală a unei nave, care, împreună cu carlinga centrală, constituie baza scheletului navei. [< fr. quille, cf. ol. kiel].
chílă (chíle), s. f. – Măsură de capacitate pentru cereale, de origine turcească, folosită pînă la jumătatea sec. XIX, de importanță variabilă după regiuni (chilă de Stambul = 22 banițe sau 440 ocale; chilă de Salonic = 3,75 ori cea dinainte; chilă de Brăila = 8 banițe sau 3,963 hl; chilă de Galați sau de Moldova = 2 mierțe sau 20 banițe, adică 4,16 hl; chilă de Basarabia = 4,57 hl). Tc. kile, din ngr. ϰοĩλον (Roesler 596; Șeineanu, II, 110; Meyer 224; Lokotsch 1174a); cf. alb. kilë. – Der. (înv.) chiligiu, s. m. (hamal).
chílă (chíle), s. f. – 1. Hernie. – 2. Infirmitate. Sl. kyla (Cihac, II, 49; Berneker 677); cf. bg. kila, sb. kila, rus. kilá. – Der. chilav, adj. (infirm, sfrijit, pipernicit), bg., sb. kilav „care are hernie”; chivăli (var. schivăli, deschilăvi), vb. (a vătăma, a răni); chilăvie (var. schilăvie, schilăvenie), s. f. (durere, beteșug). Pentru der. cf. și Miklosich, Slaw. Elem., 27 și Conev 91.
CHÍLĂ s. f. element principal longitudinal al osaturii unei nave, în partea inferioară, baza scheletului acesteia. (< fr. quille)
CHÍLĂ1 s. f. v. chil2.
CHÍLĂ2, chile, s. f. Veche măsură de capacitate, egală cu circa 500 de kilograme și întrebuințată mai ales pentru cereale. – Tc. kile.
CHÍLĂ3, chile, s. f. Piesă de rezistență așezată pe axa longitudinală a fundului unei nave, în exteriorul ei, de care se prind bordurile navei. – Fr. quille.
1) chílă f., pl. e (vsl. kyla, bg. sîrb. kila, d. mgr. kili, vgr. kéle, ernie [!]. V. schilav). Vechĭ. Ernie.
2) chílă f., pl. e (turc. kile, pop. kilo, d. mgr. kílon, vgr. koilon, cavitate; ung. sîrb. kila). O veche măsură de capacitate p. cereale (în Munt. avea 10 banițe marĭ saŭ 20 micĭ saŭ 400 de ocale; în Mold. avea 2 merțe saŭ 20 de demerliĭ (banițe) saŭ 240 de ocale. Chila de 20 de banițe se obișnuia în Munt. încă în ainte [!] de 1600).
chílă (măsură de capacitate, parte a navei) s. f., g.-d. art. chílei; pl. chíle