Toate definitiile

CHINTESÉNȚĂ s. f. 1. Ceea ce este esențial, de bază într-un lucru, într-o concepție etc. 2. (În filozofia antică) Substanță considerată drept al cincilea și cel mai subtil element material al lumii, din care ar fi alcătuite corpurile cerești. [Var.: (înv.) cvintesénță s. f.] – Din fr. quintessence.

CHINTESÉNŢĂ s. esenţă. (~ a unui proces.)

CHINTESÉNȚĂ s.f. 1. (Rar) A cincea esență, substanță eterică considerată de alchimiști ca al cincilea element în afară de pământ, apă, aer și foc. 2. Esența, principalul, esențialul într-o concepție, într-un lucru, într-o operă etc. [Var. cvintesență s.f. / < fr. quintessence, cf. lat.sc. quinta essentia – a cincea esență].

CHINTESÉNȚĂ s. f. 1. (fil.) principiu material al lumii, atribut al eterului, considerat de cosmogonia antică drept al cincilea element (în afară de pământ, apă, aer și foc). 2. esența, principalul, esențialul într-o concepție, într-o doctrină, într-o operă etc. (< fr. quintessence)

CHINTESÉNȚĂ s. f. Ceea ce este esențial, de bază într-un lucru, într-o concepție etc. [Var.: (înv.) cvintesénță s. f.] – După fr. quintessence.

*chintesénță f., pl. e (fr. quintessence, după latinu scolastic quinta essentia, a cincea esență). În filosofia scolastică, substanță foarte subtilă care era considerată ca al cincilea element. Azĭ, esență, partea cea maĭ subtilă și maĭ prețioasă din ceva: chintesență de mizeriĭ (Em.). – Fals -zență.

!chintesénță (chin-te-/chint-e-) s. f., g.-d. art. chintesénței