Toate definitiile

CIONT s. v. ciolan, os.

ciont¹, cioántă, adj. (pop.) 1. cu o parte ruptă, tăiată; stropșit, mutilat, amputat; ciunt, ciung, bont, cionc, ciomp, scurt de coadă. 2. tocit în vârf sau pe margini; știrbit, ciobit.

ciont², cioánte, s.n. 1. (pop.) crâmpei dintr-o bucată mai mare; ciump, ciot. 2. (reg.) os, ciolan; (la pl.) degetele mâinii. 3. (reg.) buștean, buturugă.

1) cĭont n., pl. cĭoante și cĭonturĭ (ung. csont, os. V. cĭontonog, cĭunt, cĭot și bont). Bucată, frîntură (de lemn). Trans. Banat. Iron. Pl. Oase, cĭolane: acolo ĭ-aŭ rămas cĭoantele (V. cĭoantă): Înghețat ca cĭontu (saŭ numaĭ cĭont), înghețat bocnă.

2) cĭont, cĭoántă adj. V. cĭunt.

cĭung și (est) cĭunt, -ă adj. (rudă cu it. cionco, mutilat, ciocco, butuc, ciotto, șchĭop, și cu ung. csonk, csönkö, buturugă rămasă în pămînt, csonka, cĭung. Var.: cĭoantă, cĭont, cĭot, cĭut, cĭump. V. cĭoc 1). Mutilat, cĭolac (vorbind de mînĭ [!]): om cĭunt, mînă ciuntă. – Și cĭont, cĭoantă (est). V. cĭont 1 și olog.