Toate definitiile

CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile de pielea sau de carnea cuiva, strângând-o și provocând durere; a pișca. ◊ Refl. Se ciupește singur. ♦ A apuca, a mușca ori a înțepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii înțepătoare; a necăji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte puțin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca; a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucățică cu bucățică din ceva (și a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lăstarilor viței de vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-și însuși (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte mărunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informații, secrete mărunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se îmbăta puțin; a se chercheli. – Cf. bg. čupja, scr. čupati.

CIUPÍ vb. 1. a pişca, (pop.) a ţicura, (reg.) a picura, a pişcura, (Transilv.) a piţiga. (Cine te-a ~ aşa de piele?) 2. a ciuguli, (pop.) a piguli. (Pasărea ~ un fir de iarbă.) 3. v. înţepa. 4. (fam. fig.) a scărpina. (~ un instrument muzical cu coarde.) 5. v. pişca. 6. a se pişca. (Pantalonii s-au cam ~.)

CIUPÍ vb. v. ameţi, chercheli, îmbăta, tur-menta.

2) cĭup v. tr. V. cĭupesc.

cĭupésc v. tr. (sîrb. čupati, a zmulge [!], a jumuli, de unde vine și ung. csipni, a cĭupi; alb. čupit, a cĭupi, kĭuka, semne de vărsat, cĭupiturĭ; bg. čupĭy, a sfărăma [!]. V. cĭoc. Cp. și cu germ. zupfen, a scărmăna). Apuc pe cineva cu vîrfu a doŭă degete ca să glumesc orĭ ca să-l pișc (producîndu-ĭ durere). Apuc cu cĭocu: cloșca m´a cĭupit. Pișc, împung, înțep (vorbind de insecte): m´a cĭupit un purice. Fig. Ĭaŭ (mănînc) puțin din mîncare, cĭugulesc. Fur cîte puțin, pișc: servitoru cĭupea din tîrguĭelĭ. – La Olt. cĭup: s´o cĭupă (Ĭov. 129). V. șupesc.

ciupí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciupésc, imperf. 3 sg. ciupeá; conj. prez. 3 să ciupeáscă