Toate definitiile
CLÁSĂ, clase, s. f. 1. Grup (mare) de obiecte, de elemente, de ființe, de fenomene care au însușiri comune. 2. (De obicei cu determinarea „socială”) Ansamblu de persoane grupate după criterii economice, istorice și sociologice. ◊ Loc. adj. De clasă = care se referă la o clasă socială sau la raporturile reciproce dintre clase; propriu, caracteristic unei clase sociale. 3. Fiecare dintre diviziunile fundamentale ale regnului animal sau vegetal, mai mică decât încrengătura și mai mare decât ordinul. 4. Unitate organizatorică de bază în sistemul învățământului, compusă dintr-un număr de elevi care au aceeași vârstă, o pregătire școlară egală și învață împreună în cursul unui an pe baza aceleiași programe de învățământ. ♦ Unitate organizatorică într-un institut de artă, cuprinzând pe toți elevii unui profesor, indiferent în ce an de studii se află. ♦ Sală în care se țin cursurile pentru asemenea grupuri de elevi. ♦ (Franțuzism) Timpul în care se ține o lecție; oră de curs. 5. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. Clasa miilor. 6. Categorie (după confort și tarif) a vagoanelor, compartimentelor, cabinelor etc. pentru călătoria cu trenul, cu tramvaiul, cu vaporul. 7. Categorie, grad, rang, care se acordă unui salariat potrivit funcției avute. 8. (În expr.) De (mare) clasă sau (de) clasa întâi = de calitate superioară, de prima calitate, de (mare) valoare. [Var.: (înv.) clas s. n.] – Din fr. classe, germ. Klasse.
CLÁSĂ s. 1. v. categorie. 2. categorie, grup, grupare, (astăzi rar) tagmă, (înv.) rânduială. (Face parte din ~ celor timizi.) 3. v. treaptă. 4. categorie, rang. (Restaurant de ~ I.) 5. v. oră. 6. v. sală.
DE-A CLÁSELE s. v. şotron.
CLÁSĂ s.f. I. (Fil.) Clasă socială = grup mare de oameni care se deosebește de alte grupuri după locul pe care-l ocupă într-un anumit sistem de producție socială, după raportul față de mijloacele de producție, după rolul îndeplinit în organizarea socială a muncii, după felul în care obțin partea de care dispun din bogăția societății și după mărimea acestei părți. II. 1. Fiecare dintre subîmpărțirile și despărțiturile mari ale regnului animal sau vegetal. 2. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. III. 1. Unitate de învățământ care cuprinde elevi cu același nivel de cunoștințe, cărora urmează să li se predea aceleași materii. 2. Sală în care se țin cursurile pentru un grup de elevi cu același nivel de cunoștințe. 3. Oră de curs. IV. 1. Categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 2. Categorie, grad, rang. [Var. clas s.n. / < rus. klas, cf. fr., it. classe, germ. Klasse, lat. classis].
clásă (cláse), s. f. – Grup de obiecte, ființe, elemente etc. care au însușiri comune. Fr. classe. – Der. (din fr.) clasa, vb.; clasic, adj.; clasicism, s. n.; clasifica, vb.; clasificator, s. m.; clasificație, s. f.; declasa, vb.
CLÁSĂ s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, ființe cu însușiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente având anumite însușiri comune care satisfac o condiție sau un criteriu dat. 2. ~ socială = grup mare de oameni, istoricește constituit, cărora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, același loc în sistemul producției sociale, același raport față de mijloacele de producție, același rol în organizarea muncii , același mod de obținere a părții de care dispun din bogăția societății, o psihologie și o conștiință socială proprie. 3. categorie sistematică a regnului animal sau vegetal, între încrengătură și ordin. 4. fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui număr cu mai multe cifre. 5. unitate de bază în învățământ, cuprinzând elevi de aceeași vârstă și cu același nivel de pregătire, cărora urmează să li se predea aceleași materii. ◊ sală în care se țin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite după valoare, după merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioară, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)
*clásă f., pl. e (fr. classe, lat. classis, trupă convocată, clasă de cetățenĭ, flotă, d. călare, a chema. V. calende). Ordinea în care așezĭ persoanele saŭ lucrurile după condițiunea lor: clasa de sus, de jos a societățiĭ. Rang, impotanță: savant de prima clasă. Rang, despărțitură, diviziune: clasa mamiferelor. Contingent militar: clasa anuluĭ 1872. Serie de elevĭ supt [!] acelașĭ profesor: clasă turbulentă. Sala în care staŭ eleviĭ: mă duc în clasă. A avea clasă, a trebui să te ducĭ în clasă la ora cuvenită (ca elev orĭ ca profesor): azĭ stau acasă, că n´am clasă. A ținea clasă, a ținea, a face lecțiune cu eleviĭ. A se ținea clasă, a se ținea lecțiune: Dumînica [!] nu se ține clasă. – În Mold. și clas n., pl. urĭ (rus. klass). V. categorie, ordin, orta, tagmă.
clásă s. f., g.-d. art. clásei; pl. cláse
CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împărți, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obține un anumit loc în clasamentul unei clase, la un concurs etc. 2. A înceta un proces penal când se constată că există o cauză legală care împiedică pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii. – Din fr. classer.
CLASÁ vb. 1. v. aranja. 2. a se clasifica, a se plasa, a se situa. (S-a ~ al şaptelea la concurs.)
CLASÁ vb. I. tr. 1. A aranja, a ordona, a rândui (pe clase, pe categorii etc.); a grupa, a ordona ceva într-o ordine oarecare. ♦ A categorisi pe cineva, devenit inapt pentru muncă, potrivit gradului de invaliditate. ♦ refl. A obține un anumit loc într-un clasament, la o întrecere etc. 2. (Jur.) A înceta cercetările într-o anumită pricină, într-un anumit caz etc. din lipsa unor elemente sigure care să îndreptățească continuarea investigațiilor. [< fr. classer, cf. it. classare].
CLASÁ vb. I. tr. 1. a aranja, a ordona (pe clase, pe categorii); a grupa într-o ordine oarecare. ◊ a categorisi pe cineva, devenit inapt pentru muncă, potrivit gradului de invaliditate. 2. (jur.) a înceta cercetările într-o anumită pricină, într-un anumit caz etc. din lipsa unor elemente sigure, care să îndreptățească continuarea investigațiilor. II. refl. a obține un anumit loc într-un clasament. (< fr. classer)
*claséz v. tr. (fr. classer). Așez în clase, pe clase: a clasa hîrtiĭ, plante. Jur. A clasa o afacere, un proces, a-l pune la dosar, a socoti că nu maĭ trebuĭe să fie judecat.
clasá (a ~) vb., ind. prez. 3 claseáză