Toate definitiile

CLÉŞTE s 1. v. forceps. 2. (TEHN.) (reg.) crivală, crivea, şurub, teasc. (~le este o unealtă de lemn a tâmplarului.) 3. (TEHN.) capră, locaş, matcă, plăsele (pl.). (~ al dulgherului.) 4. v. cleştar. 5. (TEHN.) (reg.) argea, chingi (pl.), mâni (pl.). (~ la teasc.) 6. (ANAT.) foarfece. (~ la rac, crab.)

CLÉȘTE, clești, s. m. 1. Unealtă de fier sau de alt metal, alcătuită din doua brațe încrucișate și articulate între ele, care servește la apucarea, întoarcerea, tragerea etc. unei piese. ◊ Expr. A-i scoate cuiva vorba (din gură) cu cleștele = a depune mari insistențe pentru a face pe cineva să vorbească. ♦ Unealtă de fier asemănătoare cu un clește (1), folosită în diverse operații. Clește pentru cărbuni. 2. Fiecare dintre cele două apendice anterioare, în formă de clește (1), ale unor crustacee. [Pl. și: (n) clește] – Din sl. klĕšta.

clește n., pl. tot așa (bg. klešti, vsl. klĭešta, pl. klĭešte). Instrument de apucat lucrurĭ ferbințĭ [!], maĭ ales cărbunĭ. Instrument de scos cuĭe, cherpeden. Cimbistră. A scoate cuĭva vorbele ca cu cleștele, a-l face cu greŭ să vorbească. A prinde cu cleștele, în clește, a sili pe cineva să nu lucreze nimica contra ta. – E și masc. (pl. cleștĭ), dar ob. neutru: doŭă clește (CL. Febr. 1910, CXI). La Dos. pl. cleștĭ și cleșturĭ.

!cléște s. m., pl. clești

CLÉȘTE, clești, s. m. 1. Unealtă de fier sau de alt metal, alcătuită din doua brațe încrucișate și articulate între ele, care servește la apucarea, întoarcerea, tragerea etc. unei piese. ◊ Expr. A-i scoate cuiva vorba (din gură) cu cleștele = a depune mari insistențe pentru a face pe cineva să vorbească. ♦ Unealtă de fier asemănătoare cu un clește (1), folosită în diverse operații. Clește pentru cărbuni. 2. Fiecare dintre cele două apendice anterioare, în formă de clește (1), ale unor crustacee. [Pl. și: (n) clește] – Din sl. klĕšta.

CLÉŞTE s 1. v. forceps. 2. (TEHN.) (reg.) crivală, crivea, şurub, teasc. (~le este o unealtă de lemn a tâmplarului.) 3. (TEHN.) capră, locaş, matcă, plăsele (pl.). (~ al dulgherului.) 4. v. cleştar. 5. (TEHN.) (reg.) argea, chingi (pl.), mâni (pl.). (~ la teasc.) 6. (ANAT.) foarfece. (~ la rac, crab.)

cléște (clește), s. n. – 1. Unealtă alcătuită din două brațe încrucișate care servește la apucarea, întoarcerea unei piese. – 2. Pensetă. – 3. Mucarniță. 4. Spărgător de nuci. – 5. Instrument de extras dinți. – 6. Instrument de scos cuie. – 7. Unealtă de dulgherie, pentru strîns sau scos doage. – 8. Ostie de pescuit, harpon. – 9. Brațe în formă de clește ale langustei, crabului etc. – 10. Nume popular dat suturei occipitale parietale. – 11. La cai, primii incisivi. – 12. Instrument pentru a însemna urechile vitelor. – Mr. cle(a)ște, megl. cleaști. Sl. klĕšte, pl. de la klĕšta (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 291; Cihac, II, 61; Byhan 314); cf. bg. klĕšti, sb. klĕste, slov. klešč, rus. klesti. – Der. cleașcă, s. f. (clește; cîrlig; unealtă stricată, vechitură, rablă); cleștar, s. n. (unealta dogarului; năvod); cleș(t)niță, s. f. (clanță de ușă; ușă falsă; ciot de creangă); încleșta, vb. (a apuca, a prinde; a îndesa; a strînge în brațe; a strînge, a presa); încleștătură, s. f. (epilepsie); descleșta, vb. (a dezlega, a da drumul, a slăbi strînsoarea).

clește n., pl. tot așa (bg. klešti, vsl. klĭešta, pl. klĭešte). Instrument de apucat lucrurĭ ferbințĭ [!], maĭ ales cărbunĭ. Instrument de scos cuĭe, cherpeden. Cimbistră. A scoate cuĭva vorbele ca cu cleștele, a-l face cu greŭ să vorbească. A prinde cu cleștele, în clește, a sili pe cineva să nu lucreze nimica contra ta. – E și masc. (pl. cleștĭ), dar ob. neutru: doŭă clește (CL. Febr. 1910, CXI). La Dos. pl. cleștĭ și cleșturĭ.