Toate definitiile

CLOBÁNŢ s. v. cap, căpăţână, cioc, clonţ, gură, plisc.

CLOBÁNȚ, clobanțuri, s. n. (Reg.) 1. Clonț (1). 2. Cârligul fântânii de care se atârnă cofa pentru a scoate apă. – Comp. clonț.

clobánț n., pl. urĭ (cp. cu clonț). Nord. Clonț, cĭoc, plisc: cucu șĭ-a pus clobanțu´n pene. Cîrlig de lemn la prăjina cu care se scoate apa din puț. – Masc. la Chir. (Munt. vest): caiĭ întindeau boturile și prefiraŭ apa pîntre [!] sidefurile clobanților (CL. jubilar, 1910, 205). V. cîrlibonț.

clonț n., pl. urĭ (var. din clanț. Cp. cu cleanț și cu sîrb. kljun, dim. kljunić, cĭoc). Fam. Cĭoc, plisc (maĭ ales al păsărilor de pradă și, ironic, și gura omuluĭ): Nu-țĭ băga clonțu pin [!] mîncarea mea! Tacă-țĭ clonțu! – În nord și clanț și clobanț.