Toate definitiile

CLOCOȚÉL, clocoței, s. m. Plantă erbacee cu flori mari, albastre (Clematis integrifolia). – Cf. clocot.

CLOCOŢÉL s. (BOT.; Clematis integrifolia) (reg.) îndărătnică, luminoasă, mărgea, curpen-scurt, dosnică-vânătă.

clocoțél, clocoțéi, s.m. (reg.) 1. plantă ierboasă care crește prin pășuni și păduri; mărgea, rutișor. 2. plantă ierboasă care crește prin locuri joase, umede; curpen scurt, dosnică vânătă, îndărătnică, luminoasă, mărgea.

clocoțél s. m., pl. clocoțéi, art. clocoțéii