Toate definitiile

CLORÚRĂ, cloruri, s. f. Sare a acidului clorhidric; combinație a clorului cu un element chimic sau cu o substanță organică. ◊ Clorură de sodiu = sare de bucătărie. Clorură mercurică = sublimat corosiv. Clorura mercuroasă = calomel. Clorură de var = substanță obținută prin introducerea de clor în varul stins și întrebuințată decolorant și dezinfectant. Clorură de vinil = compus organic gazos obținut prin clorurarea etilenei. Clorură de polivinil = produs macromolecular obținut prin polimerizarea clorurii de vinil, folosit ca material de construcție, la fabricarea pieii artificiale etc.; policlorură de vinil. – Din fr. chlorure.

CLORÚRĂ s. (CHIM., FARM.) clorură de amoniu = (pop.) ţipirig; clorură de etil v. chelen; clorură de metil = clormetan; clorură de metilen = diclormetan; clorură de polivinil = policlorură de vinil; clorură de poliviniliden = policlorură de viniliden; clorură de sodiu v. sare; clorură de viniliden = dicloretilenă; clorură mercurică v. sublimat corosiv; clorură mercuroasă v. calomel.

CLORÚRĂ s.f. Sare a acidului clorhidric. ◊ Clorură de sodiu = sare de bucătărie. [< fr. chlorure].

CLORÚRĂ s. f. sare a acidului clorhidric, combinație a clorului cu un element chimic sau cu o substanță organică; clorid. ♦ ~ de sodiu = sare de bucătărie. (< fr. chlorure)

*clorúră f., pl. ĭ (d. clor). Chim. Combinațiune de clor c´un corp simplu saŭ compus, dar nu cu oxigenu orĭ cu idrogenu [!]. Clorură de sodiŭ, sarea de bucătărie. Clorură de mercur, calomelu și sublimatu coroziv.

clorúră s. f., g.-d. art. clorúrii; pl. clorúri

CLORURÁ, clorurez, vb. I. Tranz. A efectua o clorurare. – Din fr. chlorurer.

CLORURÁ vb. I. tr. 1. A trata cu clor unele substanțe organice. 2. A trata lâna cu clor pentru a-i da luciu și o mare afinitate pentru coloranți. [< fr. chlorurer].

CLORURÁ vb. tr. a combina cu clor anumiți compuși organici. (< fr. chlorurer)

clorurá (a ~) vb., ind. prez. 3 clorureáză