Toate definitiile

COABITÁRE, coabitări, s. f. (Jur.) Faptul de a coabita. [Pr.: co-a-] – V. coabita.

COABITÁRE s. (JUR.) coabitaţie, convieţuire, trai. (~ lor a durat până la sfârşitul vieţii.)

COABITÁRE s.f. Faptul de a coabita; conviețuire; coabitație. [< coabita].

*coabitațiúne f. (lat. cohabitátio, -ónis). Acțiunea de a coabita. – Și cohab- și -áție și -áre.

coabitáre (co-a-) s. f., g.-d. art. coabitắrii; pl. coabitắri