Toate definitiile

COLCĂÍ, pers. 3s cólcăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A umbla de colo până colo în număr mare; (despre locuri, obiecte) a fi plin de oameni sau de animale care umblă de colo până colo. 2. (Reg.) A clocoti; a vui. – Formație onomatopeică.

COLCĂÍ vb. v. forfoti.

COLCĂÍ vb. v. clocoti, fierbe.

colcăí (-ăésc, -ít), vb. – 1. A fierbe, a bolborosi. – 2. A mișuna. – Var. corcăi. Creație expresivă, cf. colcoti, clocoti, bg. klokam „a fierbe”. – Der. colcăială, s. f. (faptul de a colcăi); colcăitor, adj. (zgomotos). Cf. și corcodel.

cólcăĭ și -ĭésc v. intr. (d. col-col, huĭetu apeĭ care pleoscăĭe, saŭ vsl. klakolŭ, clopot; germ. dial. kolken, kolksen, a rîgîi, înrudite cu clopot, gîlgîĭ, fîlfîĭ. Bern. 1, 367, 523 și 547). Foĭesc, îs în mare număr orĭ cantitate: în tîrg colcăĭaŭ samsariĭ, în salată colcăĭa undelemnu [!].

colcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 cólcăie, imperf. 3 sg. colcăiá; conj. prez. 3 să cólcăie