Toate definitiile
COMÁRNIC, comarnice, s. n. 1. Colibă mică în care locuiesc ciobanii la stână; umbrar pentru ciobani. 2. Adăpost la stână care servește la păstrarea și la uscarea cașului. 3. Poliță, scândură sau leasă de nuiele pe care se pune cașul la uscat. – Din bg. komarnik.
COMÁRNIC s. (reg.) celar, pătul. (~ unde se păstrează caşul, la stână.)
COMÁRNIC s. v. leasă.
comárnic (comárnice), s. n. – 1. Parte a stînii unde se mulg oile. – 2. Șopron lîngă stînă unde se păstrează brînza. – 3. Poliță, scîndură sau tipar unde se lasă brînza la uscat. – Var. (Trans.) comornic. Bg. komarnik „cabană” (Weigand, Jb. XVI, 223; DAR); cuvînt care provine din lat. camera, și despre care Giuglea, Dacor., III, 332, presupune că a fost împrumutat din rom. și dat înapoi acestuia, cu modificările fonetice proprii bg. Rut. komarnyk provine din rom. (Candrea, Elemente, 402). Var. provine din sb. komornik (Candrea).
comárnic n., pl. e (bg. komarnik, colibă păstorească, d. komara, kamara, cămară, cameră). Vechĭ. Foișor, catu superior. Azĭ. Acoperiș orĭ umbrar supt [!] care se mulg oile la stînă și supt care pot fi și polițe de leasă de zvîntat cașu saŭ poate fi un loc deosebit cu aceste polițe (V. pălimar 3). Ursoaĭcă, horn gros la sobele țărăneștĭ.