Toate definitiile

COMBINÁRE, combinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) combina; îmbinare, împreunare; combinație. 2. (Mat.; la pl.) Totalitatea grupurilor care se pot alcătui cu un număr dat de elemente (alese dintr-un număr mai mare), astfel încât fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice. 3. Fenomen chimic de unire a doi sau a mai multor atomi, molecule sau radicali pentru a forma molecula unei noi substanțe, cu însușiri diferite de cele ale substanțelor de la care s-a pornit. – V. combina.

COMBINÁRE s. 1. v. îmbinare. 2. v. asortare. 3. v. amestecare.

COMBINÁRE s.f. Acțiunea de a (se) combina; îmbinare. ♦ (Mat.; la pl.) Totalitatea grupurilor care se pot forma cu un număr de elemente date, astfel încât fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice. [< combina].

COMBINÁRE s. f. 1. acțiunea de a (se) combina. 2. (mat.; pl.) totalitatea grupurilor care se pot forma cu un număr de elemente date, astfel încât fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice. (

*combinațiúne f. (lat. combinátio, -ónis). Chim. Amestec. Lucru amestecat: sarea de bucătărie e o combinațiune de clor cu sodiŭ. Fig. Unire, împreunare: combinațiune de puterĭ. Chibzuire, imaginațiune (împreunare de ideĭ): profunde combinațiunĭ strategice. – -áție și -áre.

combináre s. f., g.-d. art. combinắrii; pl. combinắri