Toate definitiile
CONDÁC1, condace, s. n. Cântec bisericesc scurt prin care se aduc laude unui sfânt sau se arată însemnătatea unei sărbători. – Din sl. kondakŭ.
CONDÁC2, condace, s. n. Braț de ferăstrău cu ramă, folosit pentru tăierea lemnului. [Pl. și: condacuri] – Et. nec.
CONDÁC s. v. braţ, crac, margine, mână, mâner, pat, pervaz, spetează.
condác (-ce), s. n. – 1. Patul puștii. – 2. Braț. Tc. kondak, ngr. ϰοντάϰι (Cihac, II, 568; Meyer 197; Șeineanu, II, 145).
condác (condace), s. n. – Imn, cînt bisericesc. – Mr. cundache. Ngr. ϰοντάϰιον, de la ϰόντος „scurt”, în parte prin intermediul sl. kondakŭ (Vasmer, Gr., 81). Sec. XVII.
1) condác n., pl. e (mgr. kondákĭon, ngr. kondáki, d. kondós [scris kontós], scurt; vsl. rus. kondák). O cîntare bisericească scurtă care se cîntă după tropar și în care, pin [!] alte cuvinte, se laudă sfîntu care a fost lăudat în tropar. Condacu umple sacu și troparu hambaru, glumă p. a arăta darurile pe care le primește preutu [!] după diferite serviciĭ religioase.
2) condác n., pl. e (ngr. kondáki [scris -ntáki], patu puștiĭ, d. vgr. kóntax, un fel de suliță; turc. kondak, patu puștiĭ). Pe la 1800. Baionetă. Azĭ. Est. Patu puștiĭ. Lovitură dată cu patu puștiĭ: ĭ-a tras un condac. Mîneru ferăstrăuluĭ, pĭesa de care-l țiĭ cînd taĭ.
CONDÁC2, condace, s. n. Braț de ferăstrău cu ramă, folosit pentru tăierea lemnului. [Pl. și: condacuri] – Et. nec.
CONDÁC s. v. braţ, crac, margine, mână, mâner, pat, pervaz, spetează.