Toate definitiile

CONDESCENDÉNȚĂ s. f. Purtare plină de considerație și bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, semeție. – Din fr. condescendance.

CONDESCENDÉNŢĂ s. v. apreciere, atenţie, cinste, cinstire, consideraţie, onoare, preţuire, respect, stimă, trecere, vază.

CONDESCENDÉNȚĂ s.f. Atitudine care presupune bunăvoință, amabilitate, de pe o poziție de superioritate, chiar ușor disprețuitoare. [< fr. condescendance].

CONDESCENDÉNȚĂ s. f. atitudine plină de considerație, de respect, atenție și bunăvoință față de cineva; amabilitate; deferență. ♦ (peior.) bunăvoință cu aer de dispreț, aroganță, superioritate. (< fr. condescendance)

*condescendénță f., pl. e (d. condescendent; fr. condescendance). Politeță [!], afabilitate.

condescendénță s. f., g.-d. art. condescendénței; pl. condescendénțe

CONDESCENDÉNȚĂ s. f. Purtare plină de considerație și bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, semeție. – Din fr. condescendance.