Toate definitiile
CONDÉI, condeie, s. n. 1. Unealtă de scris în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; toc (împreună cu penița). ◊ Mânuitor de condei = scriitor (talentat). ◊ Expr. Ca din condei = regulat, ordonat, frumos. A trage condeiul = a încărca la socoteală. Dintr-un condei sau dintr-o trăsătură de condei = dintr-o dată. ♦ Fig. Trăsătură de condei; p. ext. moment, clipă. ♦ (Înv.) Nume dat unor instrumente cu care se scria. ♦ Creion pentru înnegrirea sprâncenelor. 2. Fig. Mod de a scrie bine, îndemânare la scris, talent scriitoricesc. ◊ Expr. A avea condei = a scrie ușor (și bine), a avea talent la scris. A o aduce bine din condei = a vorbi sau a scrie cu meșteșug; a ieși din încurcătură printr-o întorsătură pricepută a frazei. 3. Par lung care, împreună cu lopata, formează cârma plutei. – Din ngr. kondíli.
CONDÉI s. 1. v. creion. 2. (rar) stil, (Mold.) plumb. (~ cu care se scria pe tăbliţă.) 3. v. toc. 4. scris, scriitură, (pop.) slovă. (Are un ~ regulat.)
CONDÉI s. v. cuţit, limbă, stil.
condéi (condéie), s. n. – 1. Pană, toc. – 2. Pană specială pentru a încondeia ouăle de Paști. – 3. (Înv.) Pensulă. – 4. Mod de a scrie, stil. – 5. (Înv.) Birou, cabinet. – 6. Cîrmă. – 7. Cuțit de meliță mecanică. – Mr. cundil’u, megl. cundil’. Ngr. ϰονδίλιον (Roesler 570; Murnu 15; Meyer 197), cf. v. sb. kondilĭ (sec. XVII), alb. kondilj. – Der. încondeia, vb. (a desena, a împodobi ouăle de Paști; a defăima); încondeială, s. n. (culoare neagră de vopsit sprîncenele); încondeietură, s. f. (acțiunea de a încondeia ouăle de Paști; defăimare).
condéĭ n., pl. eĭe (ngr. kondýli și kontýli, pron. -dhýli și -dýli, condeĭ de scris, d. vgr. kondýlion, dim. d. kóndylos, condil; alb. kondilĭ). Est. Toc, bețișor în care se înfige penița de scris. Fig. Stil, arta de a scrie: a avea condeĭ. Sud. Pensulă (periuță) de zugrăvit. A trage cuĭva un condeĭ, a-l încondeĭa, a-l zugrăvi (a-l descrie) defavorabil.