Toate definitiile

CONFIRMÁRE, confirmări, s. f. Acțiunea de a confirma și rezultatul ei; întărire, adeverire. ♦ Declarație prin care o persoană, îndreptățită să ceară anularea unui act, îl recunoaște valabil. ♦ Aprobare a unui act sau a unei măsuri procedurale de către organul competent. – V. confirma.

CONFIRMÁRE s. 1. adeverire, arătare, atestare, certificare, demonstrare, demonstraţie, dovedire, întărire, probare, probă, (livr.) coroborare. (~ celor arătate.) 2. (JUR.) consacrare, consfinţire, întărire, ratificare, sancţionare, sancţiune, validare, (înv.) sacrare. (~ a unei legi.) 3. (JUR.) întărire, recunoaştere, validare. (~ unui deputat.)

Confirmare ≠ dezminţire, infirmare

CONFIRMÁRE s.f. 1. Acțiunea de a confirma; întărire, adeverire. ♦ Declarație prin care o persoană îndreptățită să ceară anularea unui act îl recunoaște ca valabil. ♦ Întărire a unui mandat de arestare de către organul competent. 2. Întărire, definitivare a situației unei persoane. [< confirma].

*confirmațiúne f. (lat. confirmátio, -ónis). Acțiunea de a confirma. Unu din cele șapte mistere ale Bisericiĭ catolice p. a comunica credincioșilor grațiile Sfîntuluĭ Spirit. – Și -áție, dar ob. -áre.

confirmáre s. f., g.-d. art. confirmắrii; pl. confirmắri