Toate definitiile

Congruenţă ≠ incongruienţă, necongruienţă

CONGRUÉNȚĂ, congruențe, s. f. 1. Acord, concordanță, coincidență. ♦ (Mat.) Relație care există între două numere întregi când diferența lor este multiplul unui număr întreg. 2. Însușirea de a fi congruent. [Pr.: -gru-en-] – Din fr. congruence, lat. congruentia.

CONGRUÉNŢĂ s. v. coincidenţă, concordan-ţă, echivalenţă.

CONGRUÉNȚĂ s.f. Acord, concordanță; coincidență. ♦ Relație care arată că două numere sunt congruente în raport cu un anumit divizor comun. ♦ Egalitate a figurilor geometrice. [Cf. fr. congruence, it. congruenza, lat. congruentia].

CONGRUÉNȚĂ s. f. 1. însușirea de a fi congruent; potrivire deplină. ♦ (mat.) relație de ~ = relație dintre două numere întregi congruente. ◊ acord între gândurile, sentimentele, convingerile cuiva în comportamemtul său. 2. acord între subiect și predicat. 3. (med.) calitate a unei anastomoze ale cărei părți se împreună perfect. (< fr. congruence, lat. congruentia)

*congruénță f. (lat. congruentia). Calitatea de a fi congruent (potrivire): congruența gestuluĭ cu vorba.

congruénță (-gru-en-) s. f., g.-d. art. congruénței; pl. congruénțe