Toate definitiile

CONOVẮȚ, conovețe, s. n. Funie fixată pe țăruși, care servește la priponirea cailor în bivuac. – Din rus., ucr. konovjaz.

CONOVĂŢ s. v. pripon.

conovắț (-țuri), s. n. – Căpăstru. Rut. konovjazj (DAR).

conovắț n., pl. ețe (rus. kono-vĕázĭ, d. konĭ, cal, și vĕazátĭ, a lega). Lemnu (leațu) de care se leagă caiĭ în tabără și în bivuac. Corlată (gratiĭ) p. fîn în grajd (Bc.).

conovắț s. n., pl. conovéțe