Toate definitiile
COPT2, COAPTĂ, copți, coapte, adj. I. 1. (Despre alimente) Care a fost supus, fără apă sau alt lichid, acțiunii focului pentru a putea fi mâncat. ◊ Expr. (Fam.) Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat. 2. (Despre fructe și plante) Ajuns la deplină dezvoltare sub acțiunea unor condiții naturale; bun de mâncat. ◊ Expr. Pică de coaptă! = a) excesiv de copt, foarte copt; b) (fig.) întrece măsura obișnuită, formidabil, culmea! II. Fig. 1. (Despre acțiuni, situații, condiții etc.) Care e gata, bun (de)..., potrivit (să)..., pregătit (pentru)... 2. (Despre oameni sau despre mintea, gândurile lor) Matur, deplin dezvoltat. III. (Despre abcese, bube etc.) Care a făcut puroi și este gata să se spargă. – Lat. coctus.
COPT adj. v. matur.
Copt ≠ crud, necopt, verde
2) coc, copt, a coáce v. tr. (lat. cóquere [din pŏquere], pop. cŏcere, rudă cu vgr. pépto, germ. backen, vsl. pešti-pekon; it. cuócere, pv. pg. cozer, fr. cuire, sp. cocer. V. cucină, pepene, precoce, becer, pecie. – Coc, cocĭ, coace, coacem, coacețĭ, coc; să coacă; să coacem, să coacețĭ; copseĭ, copseșĭ, coapse, coapserăm, coapserățĭ, coapseră; copsesem). Prepar unele mîncărĭ la foc: a coace pîne [!], plăcintă, mere, castane. Aduc în stare matură, vorbind de fructe: soarele coace grînele, fructele. V. intr. Buba coace, produce puroĭ. Ĭ-o coc eŭ, îĭ prepar (clocesc) eŭ ceva, am să mă răzbun. V. refl. Devin copt: pînea s´a copt (la foc), grîu s´a copt (la soare). M´am copt de căldură, am suferit mare căldură. Buba s´a copt, a ajuns aproape să se spargă, s´a spart.
1) copt n., pl. urĭ. Coacere repetată la foc: coptu pîniĭ [!]. Coacere repetată la soare: grîu începe a da în copt.
COPT3, -Ă, copți, -te, s. m. și f., adj. 1. Persoană care face parte din populația indigenă a Egiptului. ♦ Creștin care aparține unei secte din Egipt și din Etiopia. 2. Adj. Care aparține copților3 (1), care se referă la copți. ♦ (Substantivat f.) Limbă derivată din vechea egipteană, folosită de copți3 (1) ca limbă de cult. – Din fr. copte.
COPT, -Ă adj., s. m. f. individ aparținând populației indigene din Egipt și din Etiopia după creștinare, care profesa monofizismul. ◊ (s. f.) limbă derivată din vechea egipteană folosită de copți ca limbă de cult și vorbită până în sec. XVII. (< fr. copte)
COPT1 s. n. Faptul de a (se) coace. ◊ Expr. A da în copt = a începe sa se coacă, a se pârgui. – V. coace.
2) cópt, coáptă adj. (d. coc). Preparat la foc: pîne [!] coaptă, oŭ copt, mere coapte. Matur, copt de soare: mere coapte. Fig. Maĭ înaintat în etate: om copt. Serios, solid: minte coaptă. Prăpădit de boală: e copt, săracu! Bubă coaptă, gata să se spargă. Fig. Om supărăcĭos: Ce bubă coaptă acest copil: plînge îndată!
copt1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. copți; adj. f., s. f. cóptă, pl. cópte
copt2 (acțiune) s. n., pl. cópturi