Toate definitiile
CORNÚTĂ s. v. ciumăfaie, laur, retortă.
CORNÚT, -Ă, cornuți, -te, adj. 1. (Și substantivat, f.) (Animal) Care are coarne. 2. Cu coarne mari, bine dezvoltate. 3. Compus: (Bot.) secară-cornută = cornul-secarei, v. corn1 (I 9). – Lat. cornutus.
CORNÚT, -Ă adj., s.f. (Animal, vită) cu coarne. [< lat. cornutus, cf. fr. cornu].
CORNÚT, -Ă adj., s. f. (animal, vită) cu coarne. (< lat. cornutus)
CLOPOŢEICORNÚŢI s. pl. v. căldăruşă.
cornút, -ă adj. (lat. cornutus, it. cornuto, fr. cornu, sp. cornudo. D. rom. vine rut. hornuta, pol. kurnuty, ceh. kurnota). Care are coarne: vite cornute (Și curnut: oaĭe curnută. R. S. Gr. S. 6, 63). Secară cornută, V. secară. Ban. S. f., pl. e. Datură. Neol. (fr. cornue). Retortă.
mac-cornút (plantă) s. m.
cornút adj. m., pl. cornúți; f. cornútă, pl. cornúte
CORNÚȚ, cornuți, s. m. 1. Plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu fructele în formă de capsule mari, cilindrice (Cerastium alpinum). 2. Plantă erbacee cu flori albe (Cerastium arvense). – Corn1 + suf. -uț.
CORNÚŢ s. (BOT.; Cerastium arvense) (reg.) canariţă.
cornuț m. (d. corn). Un fel de scaĭ (xanthium strumarium). O plantă cariofilee (cerastium arvense). – Și curnuț.