Toate definitiile

COSITÓR², -OÁRE, cositori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care cosește. 2. S. m. și f. Cosaș (1). – Cosi + suf. -tor.

COSITÓR¹ s. n. Staniu. – Din sl. kositerŭ.

COSITÓR s. v. cosaş.

COSITÓR s. v. staniu.

IARBĂ-DE-COSITÓR s. v. barba-ursului, coada-calului, pipirig.

cositór s. m. – Staniu. Gr. ϰασσίτερος (Murnu 15), probabil prin intermediul sl. kositerŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 304; DAR; Vasmer, Gr., 83); cf. bg. kositro, sb. kòsitar. – Der. cositori (var. costori, custuri), vb. (a spoi cu cositor); cos(i)torar, s. m. (persoană care lucrează în cositorit); cositoreală, s. f. (acțiunea de a cositori).

cositór și costór n. (vsl. kositorŭ, kositerŭ, sîrb. kositar, -ter, bg. kositro, d. vgr. kassíteros, staniŭ, d. índicu kastira). Staniŭ. V. cadmiŭ.

cositór¹ adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. cositoáre

cositór² (staniu) s. n.; simb. Sn