Toate definitiile
cóțcă s. f., pl. coțce (coțci)
CÓȚCĂ s. f. (Reg.) Coțcărie. ◊ Expr. A juca cuiva o coțcă = a înșela pe cineva. – Din scr. kocka „zar”.
CÓŢCĂ s. v. escrocherie, hoţie, impostură, înşelăciune, înşelătorie, pungăşeală, pungăşie, şarlatanie, şmecherie, zar.
cóțcă s.f. (reg.) 1. coțcărie, pungășie, șarlatanie, șmecherie, înșelătorie. 2. zar de jucat. 3. pătrățel (de pe o țesătură). 4. cocoloș, ghem.
cóțcă s. f. – 1. Zar. – 2. Minge. – 3. Minciună, înșelătorie, escrocherie. Sb., mag. kocka. Este dublet al lui cotcă, s. f. (Trans., Olt., minge), din mag. kotyka (DAR). – Der. coțcar (var. coțcaș), s. m. (înșelător, hoț, potlogar); coțcărie, s. f. (potlogărie).
cóțcă f., pl. ĭ și e (ung. kocka, d. sîrb. kocka, zar, care vine d. kost, vsl. kostĭ, os; alb. kóškă, kótskă, ngr. kótsi. Bern. 1, 583). Est. Jocu țintaruluĭ (V. țintar): a juca coțca. Fig. Coțcărie: a umbla cu coțca.
țencúșe (vest) f., pl. ĭ, țăncúșă (est) f., pl. ĭ, și țăncúș (est) n., pl. e (cp. cu țenchĭ și cu germ. zinke, țumburuc). Părticică (din prescură). Părticică dintr´un pepene (o bucățică din coajă cu mĭez (cînd vreĭ să-l guștĭ. Bucata cea maĭ mică a răbojuluĭ (care rămîne p. control la cel ce are de primit baniĭ. Semn de recunoaștere făcut la urechea uneĭ vite (GrS. 6, 246). Mică ruptură într´o haĭnă cînd s´a aninat într´un cuĭ. Bucățică de lemn (numită și pană) pusă supt [!] picĭoru uneĭ mese ca să nu se clatine (Bz.). Jocu numit și car, coțcă și țînțar (nord).
țintár n., pl. e (d. țintă, pin [!] aluz. la boabe). Munt. Un joc în doĭ care consistă în mutarea unor bobĭ orĭ discurĭ de lemn orĭ monete [!] pe laturile și liniile diagonale și perpendiculare a treĭ pătrate saŭ dreptunghĭularĭ desemnate unu într´altu. (Cînd reușeștĭ să așezĭ treĭ bobĭ pe o linie, cîștigĭ un punct și mănîncĭ (ĭeĭ) un bob al adversaruluĭ, ĭar cînd reușeștĭ să aĭ doŭă asemenea liniĭ paralele cu cincĭ bobĭ așa în cît [!] mutînd bobu cînd pe una, cînd pe alta, și decĭ așezînd mereŭ cîte treĭ pe o linie, atuncĭ se numește morișcă, și adversaru e perdut [!], că-ĭ mănîncĭ toțĭ bobiĭ). – Se numește și car și coțcă (Mold.) și țăncușă (Mold. nord).
cóțcă s. f., pl. coțce (coțci)
cóțcă (reg.) s. f., g.-d. art. cóțcii; pl. coțci
CÓȚCĂ s. f. (Reg.) Coțcărie. ◊ Expr. A juca cuiva o coțcă = a înșela pe cineva. – Din scr. kocka „zar”.
CÓŢCĂ s. v. escrocherie, hoţie, impostură, înşelăciune, înşelătorie, pungăşeală, pungăşie, şarlatanie, şmecherie, zar.
cóțcă s.f. (reg.) 1. coțcărie, pungășie, șarlatanie, șmecherie, înșelătorie. 2. zar de jucat. 3. pătrățel (de pe o țesătură). 4. cocoloș, ghem.
cóțcă s. f. – 1. Zar. – 2. Minge. – 3. Minciună, înșelătorie, escrocherie. Sb., mag. kocka. Este dublet al lui cotcă, s. f. (Trans., Olt., minge), din mag. kotyka (DAR). – Der. coțcar (var. coțcaș), s. m. (înșelător, hoț, potlogar); coțcărie, s. f. (potlogărie).
cóțcă f., pl. ĭ și e (ung. kocka, d. sîrb. kocka, zar, care vine d. kost, vsl. kostĭ, os; alb. kóškă, kótskă, ngr. kótsi. Bern. 1, 583). Est. Jocu țintaruluĭ (V. țintar): a juca coțca. Fig. Coțcărie: a umbla cu coțca.
țencúșe (vest) f., pl. ĭ, țăncúșă (est) f., pl. ĭ, și țăncúș (est) n., pl. e (cp. cu țenchĭ și cu germ. zinke, țumburuc). Părticică (din prescură). Părticică dintr´un pepene (o bucățică din coajă cu mĭez (cînd vreĭ să-l guștĭ. Bucata cea maĭ mică a răbojuluĭ (care rămîne p. control la cel ce are de primit baniĭ. Semn de recunoaștere făcut la urechea uneĭ vite (GrS. 6, 246). Mică ruptură într´o haĭnă cînd s´a aninat într´un cuĭ. Bucățică de lemn (numită și pană) pusă supt [!] picĭoru uneĭ mese ca să nu se clatine (Bz.). Jocu numit și car, coțcă și țînțar (nord).
țintár n., pl. e (d. țintă, pin [!] aluz. la boabe). Munt. Un joc în doĭ care consistă în mutarea unor bobĭ orĭ discurĭ de lemn orĭ monete [!] pe laturile și liniile diagonale și perpendiculare a treĭ pătrate saŭ dreptunghĭularĭ desemnate unu într´altu. (Cînd reușeștĭ să așezĭ treĭ bobĭ pe o linie, cîștigĭ un punct și mănîncĭ (ĭeĭ) un bob al adversaruluĭ, ĭar cînd reușeștĭ să aĭ doŭă asemenea liniĭ paralele cu cincĭ bobĭ așa în cît [!] mutînd bobu cînd pe una, cînd pe alta, și decĭ așezînd mereŭ cîte treĭ pe o linie, atuncĭ se numește morișcă, și adversaru e perdut [!], că-ĭ mănîncĭ toțĭ bobiĭ). – Se numește și car și coțcă (Mold.) și țăncușă (Mold. nord).
CÓTCĂ s. v. minge.