Caută
Traducere
Toate definitiile
COVILTÍR, coviltire, s. n. Acoperiș la căruță făcut dintr-un schelet de nuiele curbate peste care se întind rogojini sau pânză groasă. – Et. nec.
COVILTÍR s. 1. (reg.) ceapol, cobără, coş, (Ban. şi Transilv.) arneu, (Olt. şi Ban.) covergă, (prin Mold. şi Bucov.) pocriş. (~ la car, căruţă.) 2. v. burduf.
coviltír n., pl. e (printr´un intermediar rusesc, d. fr. couverture, cuvertură, ca mondir d. monture). Vest. Învălitoare [!] de pînză (țol, rogojină) contra ploiĭ și soareluĭ la un car saŭ la o căruță. – (Și la Sadov. VR. 1926, 1, 59 și 61). V. poclit, pocrov.