Toate definitiile
CU prep. I. Introduce un atribut sau un nume predicativ; a) indică asocierea: casă cu livadă; b) indică conținutul: pahar cu bere; c) indică o posesiune sau posesorul: mașinuță cu motor; d) indică o dependență, o legătură: rudă cu mine; e) indică o însușire: copil cu talent; f) indică instrumentul: călătorie cu avionul. II. Introduce complemente indirecte: ține cu echipa studențească. III. Introduce complemente circumstanțiale: a) de mod: câștiga cu acul; b) formează locuțiuni modale: cu duioșie, cu blândețe, cu ciudă, cu grijă, cu drag, cu fuga, cu binișorul; c) instrumental: desenăm cu cărbune; d) sociativ: merg cu Irina; e) de cauză: nu mai auzea nimic cu atâta gălăgie; f) de timp: nu venea cu saptămânile. (Expr.) Cu anul (sau cu ziua etc.) = pe timp de un an (sau pe o zi etc.); g) cu substantivul repetat exprimă ideea de succesiune: zi cu zi; h) de relație: e artist numai cu numele. IV. Formează loc. conj. și prep.: cu toate acestea, cu toate că, alături cu, la fel cu. V. Cu valoare de conj.: șoarecele cu pisica. – Lat. cum.
CU prep. 1. (modal) prin. (Serbarea începe ~ focuri de artificii.) 2. (temporal) de, după. (Zi ~ zi.) 3. (instrumental) din. (Pocneşte ~ biciul.) 4. (instrumental) prin. (Se înţeleg ~ tălmaci.) 5. (arată conţinutul) de. (Un pahar ~ apă.)
Cu ≠ fără
cu, prep. – 1. Funcție asociativă: s-au pornit cu toată oastea (Gr. Urechiă). – 2. Funcție atributivă: om cu dreptate (Creangă). – 3. Funcție reciprocă: s-a măritat cu un învățător (Rebreanu). – 4. Funcție instrumentală: aruncau cu pietre (Bălcescu). – 5. Funcție cantitativă: un bucătar cu zece galbeni pe lună (Alecsandri). – 6. În același timp, totodată (funcție temporară): de cu iarnă murit-au și craiul (Neculce). – 7. În timpul (funcție durativă): nu venea cu zilele pe-acasă (Ispirescu). – 8. Funcție modală: privea la ei cu drag (Eminescu) (cu acest uz, coincide cu formațiile romanice cu – mente). – 9. Din cauza (funcție cauzală): am răgușit cu surdul ista (Alecsandri). – 10. Deși, cu toate că (funcție concesivă, în combinație cu tot): eram trist, cu tot timpul frumos (Negruzzi). – 11. Ca la fel ca (funcție comparativă, în combinație cu mai multe adj.): potrivit cu năravul și apucăturile lui (Creangă). – Mr., megl., istr. cu. Lat. cŭm (Pușcariu 421; Candrea-Dens., 417; REW 2385; Moser 418; DAR); cf. it., sp. con, prov. com, co, port. com. Observațiile din DAR, în legătură cu folosirea art. cu această prep. nu par pertinente sau, cel puțin, nu sînt complete.
cu prep. (lat. cum, it. sp. pg. con. V. co-). 1. Împreună, la un loc: vino cu mine, du-te cu el (V. ca 1). 2. Față de: fiĭ blînd cu săraciĭ! 3. Contra: a lupta cu dușmaniĭ. 4. Arată o relațiune: codru e frate cu Românu. 5. Arată o posesiune, o calitate: furcă cu treĭ dințĭ, cu dințĭ (saŭ cu dințiĭ) ascuțițĭ. 6. Arată un instrument, un mijloc: bou împunge cu coarnele, calu lovește cu copitele. 7. Arată simultaneitatea: s´a sculat cu noaptea'n cap, s´a culcat odată cu găinile. 8. Arată modu (formînd locuțiunĭ adverbiale): l-a ridicat cu greŭ, cu de-a sila, cu forța, cu puterea (violent), cu putere (cu multă forță fizică), scrie cu eleganță, cu frică. 9. Arată o opozițiune inútilă: cu toată vitejia, a căzut saŭ tót a căzut (acc. pe tot). Cu totu, în total, casa s´a vîndut cu totu; de tot, absolut: l-a uĭtat cu totu (maĭ bine de tot). Cu toate că, deși măcar că: cu toate că ploŭă, tot vom pleca. Cu toate acestea, totușĭ, tot: Ploŭă! Cu toate acestea am venit (= Ploŭă! Dar eŭ tot am venit). Cu timpu, încetu cu încetu, încet-încet: cu timpu, dispar toate cele omeneștĭ. Cu – cu tot, împreună cu: corabia s´a cufundat cu oamenĭ cu tot (acc. pe oamenĭ). Încetu cu încetu, încet-încet, cu răbdare. Pas cu pas, cîte un pas: a cuceri terenu pas cu pas. Ce e cu tine? Ce s´a întîmplat cu tine? Jos cu viclenia, jos viclenia!
Scroáfa-cu-Purcéi (constelație) s. propriu f., g.-d. Scroáfei-cu-Purcéi
sor-cu-fráte (plantă) s. m.
!pálmă-cu-spíni (plantă) s. f., g.-d. art. pálmei-cu-spíni; pl. pálme-cu-spíni
*péște-cu-șápte-núme (specie de pești) s. m., pl. pești-cu-șápte-núme
!odátă cu loc. prep.
*otuzbírul (cu ~) loc. adv.
găínă-cu-mărgăritáre (bibilică) s. f., g.-d. art. găínii-cu-mărgăritáre; pl. găíni-cu-mărgăritáre
de cu seáră (pop.) loc. adv.
de cu vréme (pop.) loc. adv.
Ciobánul-cu-óile (constelație) s. propriu m.
Clóșca-cu-Púi (constelație) s. propriu f., g.-d. art. Clóștii-cu-Púi
cu prep.
cu de-amănúntul loc. adv.
cu de-a síla loc. adv.
cu toáte că loc. conjcț.
sor-cu-fráte m. (V. sor 1). Vest. Scrab.