Toate definitiile

CUCĂÍ, cúcăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moțăi. – Cf. magh. kukkadoz.

cúcăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (cp. cu sîrb. kukati, a se vaĭta [!]). Olt. Moțăĭ. – În Trans. cúcui.

cucăí (cucăiésc, cucăít), vb. – A dormita. – Var. cocăi, cucui. Pare formație expresivă. DAR o derivă din mag. kukkadoz, ipoteză incertă, iar Scriban din sb. kukati „a se plînge”, încă și mai puțin probabil. Terminația verbală -ăi este caracteristică creațiilor spontane. Este cuvînt curent în Banat și Olt. (ALR, I, 75). – Der. cucăitură, s. f. (somnolență).

cúcăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (cp. cu sîrb. kukati, a se vaĭta [!]). Olt. Moțăĭ. – În Trans. cúcui.