Toate definitiile

CÚJBĂ, cujbe, s. f. 1. Bucată de lemn bifurcată la capăt, care se fixează în pământ sau într-un zid și de care se leagă sau se atârnă, cu un lanț, ceaunul deasupra focului. 2. (Reg.) Nuia bine răsucită și pârlită în foc, întrebuințată în loc de frânghie. – Din scr. gužba.

CÚJBĂ s. (reg.) cocârlă, (Ban. şi Transilv.) cocaie. (De ~ se atârnă ceaunul deasupra focului.)

CÚJBĂ s. v. braţ, chingă, cocârlă, crivac, furcă, mână, stâlp.

cújbă (cújbe), s. f. – 1. Nuia flexibilă ce servește la legat. – 2. Partea împletită a biciului. – 3. Lanț cu cîrlig pentru ceaun. – 4. Traversă de piept, la războiul de țesut. – Var. gujbă. Sb. gužba „legătură a plugului” (DAR; cf. Cihac, II, 447), cf. mag. guzsba, ceh. vazba „legătură”. Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 32, credea că este cuvînt dacic. Cf. gînj. – Der. (în)cujba, vb. (a înfoi, a curba; a supune; a înmuia, a face să cedeze); încujbătură, s. f. (încovoiere); cujbar, s. n. (cotitură, sinuozitate); cujbi, vb. (Arg., a bate).

cújbă f., pl. e (rut. gužba, nuĭa de salcie, sîrb. gužba, șumuĭog, bg. gužba, sarma, d. vsl. gonžba, gonžĭ, legătură, gînj; secuĭește guzsba, cujbă. V. gujbă, gînj, vînj). Lemnu saŭ feru [!] de care se atîrnă ceaunu deasupra foculuĭ (V. cocaĭe și pirosteĭe). Crăcană care susține o macara (un scripț). Cureaŭa care ține lopata legată de scarmos la luntre (numită și salamastră).

cújbă s. f., g.-d. art. cújbei; pl. cújbe