Toate definitiile
CULBÉC, culbeci, s. m. (Reg.) Melc. [Var.: cubélc s. m.] – Et. nec.
CULBÉC s. v. gasteropod, gastropod, melc.
culbéc, culbéci, s.m. (reg.) 1. melc, bourel. 2. conci, coc. 3. belciug, cercel, inel, ochi.
culbéc (culbéci), s. m. – Melc. – Var. culbeci, colbec(i), (cu)culbec, cucumelc, cotobelc, codobelc, cocobelc, cocobeică, cuculbeu, culcubeu, etc. Origine incertă, dar probabil expresivă. DAR tratează separat codobelc, pe care îl consideră der. de la coadă și berc, cu sensul de „fără coadă”, care se potrivește efectiv melcului; însă această der. nu pare naturală. Este mai probabil vorba de o repetiție expresivă, cu alternanța consoanelor, fenomen foarte cunoscut în toate limbile, cf. tura-vura, tanda-manda, cioc-boc, cîr-mîr, etc. Dacă se admite această ipoteză, plecîndu-se, cum pare că trebuie să se facă, de la limbajul copiilor, în care se folosesc exclusiv multe din var., am avea, plecînd de la melc, o formulă de tipul *melcu belcu (înțeleasă ca *mel cubelcu), care, cu reduplicarea sa firească *melcu cubelcu, este deajuns pentru a explica toate formele cuvîntului. Pînă acum sînt puține studii asupra acestuia. Pentru Philippide, II, 710, este pur și simplu obscură; Byck-Graur, BL, I, 23, cred că forma primitivă este cubelci, su sing. analog; iar Scriban o explică prin *ciulbec, metateză de la belciug.
culbéc (Mold. sud), colbéc, cobélc și cobélcĭ (nord) și culbécĭ, cubélcĭ (vechĭ) m. (met. din cĭubelc, ĭar acesta din belcĭug, adică „răsucit, spiralat”. V. culcubăŭ și curcubeŭ). O moluscă gasteropodă care poartă cu ĭa [!] o scoĭcă spiralată (în Munt. melc). Anat. O parte din ăuntru [!] urechiĭ. – În Ban. cucumelcĭ (V. melc).