Toate definitiile

CUMPĂNÍRE, cumpăniri, s. f. Acțiunea de a (se) cumpăni și rezultatul ei. 1. Echilibru. ◊ Expr. (A ține arma) în cumpănire = (a ține arma) de mijloc (sprijinindu-și mâna de șold). 2. Fig. Măsură justă; chibzuială (în vorbe sau în fapte). – V. cumpăni.

CUMPĂNÍRE s. 1. v. echilibru. 2. v. echilibrare.

CUMPĂNÍRE s. v. chibzuială, chibzuinţă, chibzuire, cuminţenie, cumpăt, cumpă-tare, deliberare, gândire, înţelepciune, judecare, judecată, măsură, minte, mo-deraţie, raţiune, socoteală, socotinţă, tact.

Cumpănire ≠ nechibzuire

cumpăníre s. f., g.-d. art. cumpănírii; pl. cumpăníri