Toate definitiile
CÚMUL, cumuluri, s. n. Deținere de către o persoană a mai multor funcții sau atribuții (remunerate) în același timp. [Acc. și: cumúl] – Din fr. cumul.
CÚMUL s. cumulare. (~ de funcţii.)
CÚMUL s.n. Deținerea mai multor funcții, atribuții etc. de către o singură persoană. [< fr. cumul, cf. lat. cumulus – grămadă].
CÚMUL s. n. 1. deținere a mai multor funcții, atribuții etc. de către o singură persoană. 2. (gram.) deținere a mai multor valori sau funcții de către un cuvânt, o expresie. (< fr. cumul, lat. cumulus)
*cúmul n., pl. e (lat. cúmulus, grămadă; fr. cumul, subst. verbal d. cumuler, a cumula). Acțiunea de a cumula (de a avea maĭ mult de o funcțiune, de a fi comis maĭ multe delicte): legea cumululuĭ. – Fals cumúl.
CÚMUL, cumuluri, s. n. Deținere de către o persoană a mai multor funcții sau atribuții (remunerate) în același timp. [Acc. și: cumúl] – Din fr. cumul.
CÚMUL s. cumulare. (~ de funcţii.)
CÚMUL s.n. Deținerea mai multor funcții, atribuții etc. de către o singură persoană. [< fr. cumul, cf. lat. cumulus – grămadă].
CÚMUL s. n. 1. deținere a mai multor funcții, atribuții etc. de către o singură persoană. 2. (gram.) deținere a mai multor valori sau funcții de către un cuvânt, o expresie. (< fr. cumul, lat. cumulus)
*cúmul n., pl. e (lat. cúmulus, grămadă; fr. cumul, subst. verbal d. cumuler, a cumula). Acțiunea de a cumula (de a avea maĭ mult de o funcțiune, de a fi comis maĭ multe delicte): legea cumululuĭ. – Fals cumúl.