Toate definitiile

CĂPETÉNIE, căpetenii, s. f. Persoană care se află în fruntea unui grup; conducător, șef, comandant. ◊ Loc. adj. De căpetenie = de frunte, principal; fundamental. [Var.: (reg.) căpiténie s. f.] – Cap¹ + suf. -enie.

CĂPETÉNIE s. 1. v. comandant. 2. conducător, vătaf, (reg.) birău, jude. (~ de colindători.)

căpeténie f. (d. capăt, capete). Cap, căpitan, căpitănie, șef, comandant: căpetenie de soldațĭ, de hoțĭ. Lucru de căpetenie, lucru principal. – În est căpi-.

căpeténie (-ni-e) s. f., art. căpeténia (-ni-a), g.-d. art. căpeténiei; pl. căpeténii, art. căpeténiile (-ni-i-)