Toate definitiile

CĂPÚȘĂ, căpușe, s. f. I. (La pl.) Gen de artropode parazite din clasa arahnidelor, care se înfig în pielea animalelor și a omului și se hrănesc sugându-le sângele (Ixodes); (și la sg.) animal care face parte din acest gen. ◊ Expr. Ce-i în gușă, și-n căpușă, se zice despre un om sincer; care spune tot ce gândește. II. 1. (Bot.) Ricin. 2. Mugur de viță, din care se dezvoltă coardele și rodul; ochi¹. – Cf. alb. këpushë.

CĂPÚŞĂ s. 1. (ENTOM.; Ixodes) (pop.) păduche, (reg.) acăriţă, bătucel, botoş, chicheriţă, cârcel, mielăriţă, ţeche, muscă-de-cal. 2. (ENTOM.; Melophagus ovinus) (reg.) acăriţă, mielăriţă. 3. (BOT.; Ricinus communis) ricin.

CĂPÚȘĂ, căpușe, s. f. I. Animal parazit din clasa arahnidelor, care se înfige în pielea animalelor și se hrănește sugându-le sângele (Ixodes ricinus). ◊ Expr. Ce-i în gușă, și-n căpușă, se zice despre un om sincer, care spune tot ce gândește. II. 1. (Bot.) Ricin. 2. Mugur de viță, din care se dezvoltă coardele și rodul; ochi. – Comp. alb. këpushë.

căpúșă (est) și -úșe (vest) f., pl. ĭ (d. cap cu sufixu -ușă, adică „cu capu mare, unflat [!]”; mrom. cîpușă, căpușă, căpșună. D. rom. vine alb. kápuša, sîrb. krpuša, bg. kapuš. V. căpșună). Un arahid (ixódes ricinus) care se prinde de vite și de alte animale (maĭ ales pe la urechĭ) și se desprinde greŭ. (Cînd e flămînd, e turtit ca o foaĭe; cînd e sătul, e unflat ca un bob de fasole. V. chichiriță. 2). Mugur (maĭ ales la vită): ĭ-a dat căpușa. Fig. Ce are´n gușă, și´n căpușă, ce are´n inimă, are și pe buze, e sincer. 3). Ricin. V. căpușesc.

căpúșă (animal, plantă, mugur) s. f., art. căpúșa, g.-d. art. căpúșei; pl. căpúșe